Paradisul muncii de acasă

Îmi aduc aminte cât de frustrant era momentul acela când eram mici și nu avem drepturi democratice în propria casă. Ne dădeam și noi cu părerea despre ce consideram că e frumos și s-ar potrivi prin casă, însă nu eram băgați în seamă. Poți număra clipele în care ai simțit emoția asta?

Povestea de astăzi, are în prim-plan o nevoie omenească și anume acea de creație. Chiar mai mult de atât, avem parte și de scopuri practice. Zilele trecute am descoperit o jucărie care ne poate face viețile mult mai colorate, să ne scutească de problema banilor investiți prost și cel mai important, la final să fim mulțumiți de rezultat, aproape că îți pot garanta asta.

Doamne, sunt atât de entuziasmat să îți spun mai multe că nu știu de unde să încep. Cel mai bine cred că ar fi să las imaginile să vorbească, până prind eu mai mult curaj.

După cum poți vedea în videoclip, prietenii de la Biano, ne pun la dispoziție o „micunealtă secretă” prin care au adus toate magazinele din mall pe ecranul tău. Ce e și mai mișto e faptul că te lasă să îți creezi propriul tău loc ideal prin câteva click-uri. E un proces extrem de simplu, prin care îți poți pune imaginația la contribuție pentru a vedea ce ar merge bine prin casa ta.

Să nu uit, pe site-ul lor ai la dispoziție peste 700.000 de obiecte din peste 120 de magazine. Practic, îți poți face camera mult dorită dintr-o singură comandă.

Și încă o funcție inedită, pe care personal, n-am mai văzut-o în altă parte, au un tool prin care te ajută să găsești un obiect printr-o simplă poză. De exemplu, ai văzut pe insta o lampă violet care strălucește în culorile curcubeului și ții neapărat să o cumperi însă nu știi de unde. Te rezolvă oamenii, iei frumos poza, o pui pe site și vezi ce produse similare au. Proces ce nu durează nici 20 de secunde.

M-am jucat și eu puțin prin studio-ul lor de creație, să nu vă mint. Și am rămas cu o impresie foarte plăcută. Vreau de multă vreme să fac un upgrade al biroului meu, nu de alta, dar e același pe care-l aveam și-n clasa I. Și am zis hai să vedem ce găsim în acest spațiu magic. Inițial, am fost speriat de complexitatea sistemului, însă această teamă a dispărut repede, când am văzut cât de ușor poți aduce obiectele dorite la un loc și poți construi o imagine de ansamblu a dorințelor tale.

Hai, să mă laud puțin cu viziunea mea asupra biroului ideal.

Cum ți se pare? Parcă 10 ar fi o notă prea mică pentru cum arată totul, nu?

Cel mai mult din imaginea de mai sus, e tabla acea magnetică de perete. În special pentru faptul că sunt o persoană care scrie extrem de mult și chiar m-ar ajuta să am un to do list pe perete. Ar bubui corpul de la atâta oxitocină, drept să-ți spun.

Led-urile de sus, le mai vreau cu orice preț, chiar am rămas surprins cât de ieftine sunt. Aș pune că merite scrise pe lista pentru Moș Crăciun, însă cred că vor veni mai repede.

Și nu în ultimul rând, scaunul de birou care mi se pare laitmotivul pozei. M-ar ajuta să fac trecerea de la scaune care au prins ambele războaie mondiale la ceva mai de bun simț.

După ce am terminat de construit biroul ideal i-am trimis poza unui prieten. Și-l întreb, cam cât crezi că mă costă să fac un birou de genul?

Pffff. Mult, bă, păi numai scaunul ăla e peste 3000 de lei.

A rămas șocat când i-am trimis lista cu prețurile. Și a văzut că tot proiectul costă undeva la 1700 de lei iar scaunul valora doar 650 de lei.

Îți spun cu toată onestitatea că i-am trecut cu steluță pe lista de dorințe.

Povestea ta care e? Cum ai vrea să arate camera care să îți facă inima să cânte de bucurie?

Sursa foto: https://studio.biano.ro/, canva.com

Nota: Acest articol a fost scris în cadrul competiției Superblog 2021

2 gânduri despre „Paradisul muncii de acasă

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.